Lady_Diana

 
registriert seit: 05.11.2008
★★★★★ Credendo Vides ~ Norocul este un termen inventat de mintile mediocre in scopul explicarii performantelor mintilor geniale!
Punkte175mehr
Naechstes Level: 
Benötigte Punkte: 25
Letzte spiele
Backgammon

Backgammon

Backgammon
2 Jahre 100 Tage her

~~~ Testul lui Socrate ~~~

Testul lui Socrate

 

 

Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta  care i-a spus:

“Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?”

“Stai o clipa,” replica Socrate. “Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test, numit Testul celor Trei.”

“Trei?”

“Asa este,” a continuat Socrate. “Inainte sa-mi vorbesti despre stu...dentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.

Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?”

“Nu,” spuse omul. “De fapt doar am auzit despre el.”

“E-n regula,” zise Socrate. “Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu”.

Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?”

“Nu, dimpotriva…”

“Deci,” a continuat Socrate, “vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?”

Omul a dat din umeri, putin stanjenit.

Socrate a continuat. “Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba – filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?”

“Nu, nu chiar…”

Ei bine,” a conchis Socrate, “daca ceea ce vrei sa-mi spui nu sti daca este Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?”


~~~ Fiul risipitor (o pildă veche, în haine noi) ~~~

Fiul risipitor

(o pildă veche, în haine noi)

 

Un afacerist avea doi fii. Mezinul i-a zis, într-o zi, tatălui: „Tată! Dă-mi acţiunile firmei care îmi revin ca fiu al tău!" Afaceristul şi-a chemat avocaţii şi a întocmit actele necesare, cedându-i mezinului jumătate dintre acţiunile sale în valoare de zeci de milioane de euro.

 

La scurt timp, mai repede decât ar fi crezut bătrânul, mezinul a vândut totul şi a plecat la Paris. Acolo a tocat toţi banii, ducând o viaţă dezordonată, trăind pe picior mare, în lux şi viciu.

 

Când a rămas fără o lecţaie în buzunare, o criză economică a lovit Europa, SUA şi, în fapt, întreaga lume. Milioane de oameni au rămas fără locuri de muncă. Sute de mii de firme au fost închise. Mezinul s-a trezit într-o situaţie dificilă. Nu ştia să muncească. Nu pusese în viaţa lui mâna pe vreo unealtă. Iar acum nu mai avea bani nici măcar pentru mâncare. Unul dintre prietenii cu care petrecuse prin baruri şi cluburi a binevoit să îi ofere un post de om de serviciu la un restaurant parizian. Tânărul spăla closetele, freca duşumelele, căra gunoiul şi, în schimb, avea voie să doarmă în camera unde erau ţinute uneltele de curăţat. Ar fi dorit mult să se poată bucura de resturile pe care trebuia să le arunce la tomberon. Însă, în restaurant îi era ruşine să umble prin gunoaie, de teamă că ar putea să fie observat de colegi. Afară, competiţia era acerbă. Mulţi maidanezi pofteau la resturile pe care le ducea el la gunoi, iar colţii lor erau destul de convingători pentru a-l descuraja.

 

Într-o zi, în timp ce freca de zor podelele, tânărul începu să se gândească: „Tata are atâţia angajaţi cu salarii decente şi care nu duc viaţa asta de mizerie şi de umilinţă. De fapt, le merge chiar foarte bine. Iar eu am ajuns aici un muritor de foame. O să plec. O să mă întorc acasă şi îi voi spune tatei: «Tată! Am greşit. Nu merit să mă consideri fiul tău. Te rog, angajează-mă la una dintre fabricile tale, ca pe unul dintre muncitorii tăi!»"

 

Zis şi făcut. Tânărul a lăsat mătura, mopul şi detergenţii şi a plecat spre casă. Drumul a fost lung, pentru că tânărul nu îşi permitea, ca altădată, bilet de avion. De fapt, acum nu avea bani nici pentru un bilet de autocar. Dar, cu bunăvoinţa unuia şi altuia, din ocazie în ocazie, a reuşit să ajungă în ţara şi în oraşul unde locuia tatăl său.

 

De la fereastra biroului, bătrânul afacerist a zărit, într-o zi - era chiar în ajun de Anul Nou - un tânăr murdar, cu părul vâlvoi, cu faţa tristă, înfăşurat într-un palton ponosit. Inima bătrânului a tresărit. Un tată nu se înşală niciodată. Tânărul acela era chiar fiul său. Abia stăpânindu-şi emoţiile, bătrânul s-a îndreptat grăbit, în ciuda piciorului înţepenit din cauza unei răni mai vechi, spre a-i ieşi în întâmpinare mezinului. L-a privit cu duioşie şi l-a strâns cu putere în braţe. „Tată! Am greşit", a îngăimat mezinul. Dar tatăl nu l-a lăsat să continue, ci, întorcându-se spre unul dintre secretarii săi, a zis: „Cumpără-i, te rog, un costum nou, cel mai bun pe care îl găseşti. Armani... Steilmann... Să fie de cea mai bună calitate! Să iei şi o pereche de pantofi. Ştii tu de care... Apoi, pregăteşte, te rog, petrecerea de bun venit. Invită-i pe prietenii şi pe toţi partenerii noştri de afaceri. Trebuie să ne bucurăm cum se cuvine, pentru că fiul meu a fost asemenea unui mort. Şi iată-l viu, lângă mine. A rătăcit departe, dar a găsit drumul spre casă."

 

Fiul cel mare al afaceristului era plecat, de câteva zile, în delegaţie. Venind de la aeroport, a văzut că parcarea era plină de limuzine. Mai multe etaje ale firmei erau luminate. Figuri importante din lumea bună fremătau în sus şi în jos, pe scări. Nedumerit, tânărul s-a oprit la intrare şi l-a întrebat pe portar ce se întâmplă. „S-a întors fratele dumneavoastră. Iar domnul, tatăl dumneavoastră, a organizat o petrecere de bun venit." Fiul cel mare s-a enervat teribil şi a ieşit afară. Aflând despre acest lucru, bătrânul afacerist a ieşit după el şi l-a întrebat ce se întâmplă. Roşu de furie şi pe un ton plin de reproş, fiul mai mare i-a strigat tatălui: „Eu muncesc ca un sclav, de ani de zile. Niciodată nu am făcut altfel decât ai vrut tu. Dar pentru mine nu ai organizat nici măcar o masă cu câţiva prieteni. Iar acum, că a venit acest fiu al tău, care ţi-a risipit jumătate din avere prin baruri, cu beţivi şi cu prostituate, ai organizat o petrecere de bun venit la care ai chemat chiar şi miniştri!"

 

Bătrânul l-a privit şi i-a răspuns calm: „Băiatul meu! Tu eşti mereu cu mine. Tot ce am eu este al tău. Trebuia totuşi să ne bucurăm, pentru că fratele tău era ca şi mort, şi iată-l viu, împreună cu noi. Era un om rătăcit. Şi iată că a găsit drumul drept."

 

Morala?

 

Dumnezeu are încă uşa deschisă pentru fiii Săi risipitori pe care îi aşteaptă să se întoarcă şi să intre în casă.

 copy/paste

http://www.semneletimpului.ro


~~~ Povestea românilor din Chicago arestaţi de trupele special SWAT ~~~

 

Povestea românilor din Chicago arestaţi de trupele special SWAT pentru că tăiau porcul în curte

 

 

 

Povestea românilor din Chicago arestaţi de trupele special SWAT pentru că tăiau porcul în curte 

 

În oraşul lui Al Capone, românii au reuşit să schimbe Masacrul de Sfântul Valentin cu Masacrul de Ignat. Ţipete puternice şi sânge peste tot – aceasta este imaginea care i-a şocat până şi pe cei din trupele SWAT.

Crăciunul nu va mai fi niciodata la fel pentru o comunitate din români din Chicago, pentru care tradiţiile de-acasă au însemnat o sperietură grozavă. S-a întamplat acum un an de zile, pe 20 Decembrie – de Ignat. Românii au ieşit cu porcul în curtea casei unde au trecut la treabă ca acasă.

Nu s-au gândit însă că vecinii lor n-au mai auzit asemenea ţipete de pe vremea Prohibiţiei, când Al Capone şi ai săi dominau străzile. Alertaţi de zgomote, aceştia au sunat la poliţie, de unde au venit în mare viteză trupele speciale, scrie crimetime.ro

Membrii SWAT au fost îngroziţi când au găsit o baie de sânge în curtea românilor. Unul dintre ei înjunghia porcul, altul colecta sângele într-un lighean, iar un al treilea pârlea carnea cu o butelie şi o lampă cu gaz. Scene care i-au dus pe poliţişti cu gândul la ucigaşi în serie.

Luaţi pe sus şi duşi la secţie să dea declaraţii, românii au scăpat doar cu ajutorul unui conaţional avocat. Acesta a pledat cauza lor, bazându-se pe o lege ce acorda dreptul la libertate culturală în privinţa ritualurilor tradiţionale. Românii au scâpat doar cu un avertisment şi au intrat într-o perioadă de 2 ani de monitorizare.

Sursa: www.gandul.info


~~~ Craciun binecuvantat tuturor ~~~

Un Craciun ca in povesti, cu voie buna, lumina in suflet si in gand, cadouri multe sub brad, iar Noul An sa va implineasca toate visele !

La multi ani !

Daţi un click pe Felicitarea de Crăciun

 >>>>>> "Felicitare de Craciun"

şi apoi urmaţi instrucţiunile construind Omul de Zăpadă !


~~~ Fetiţa cu cutiile de suc ~~~

Fetiţa cu cutiile de suc

Norel Iacob 

 

 

 

La 5 ani, Phoebe Russel a întrebat-o pe mama ei: „De ce oamenii străzii trăiesc așa?” Răspunsul a provocat a doua întrebare: „Și cine îi ajută?” În San Francisco trăiesc până la 15.000 de oameni ai străzii. Phoebe s-a hotărât să-i ajute.

 

A cerut părinţilor ca banii obţinuţi din reciclarea cutiilor de suc, 5 cenţi pe cutie, să intre în BHSF – Banca Hranei din San Francisco, adică în cutiuţa de bani decorată manual şi intitulată astfel de Phoebe. Colegii de la grădiniţă au fost primii recruţi ai proiectului.

 

Phoebe a scris apoi cu mâna ei o scrisoare pe care a expediat-o la 150 de familii de rude şi prieteni. Cu litere mari, dar îngrijite, Phoebe a rezumat: „Proiectul meu este să strâng bani în banca pentru mâncare. Ei au nevoie de bani. Vă rog să-mi daţi cutiile voastre de suc.” În primele săptămâni câteva pungi de cutii au sosit la uşa grădiniţei. Pe măsură ce timpul a trecut, entuziasmul lui Phoebe şi-a făcut efectul şi mii de cutii au continuat să sosească alături de bani cash şi cecuri.

 

În două luni de la debutul proiectului, Phoebe adunase de patru ori mai mult decât îşi propusese – 3.700 de dolari, echivalentul a 18.000 de porţii de mâncare. O reţea socială a postat un video despre proiectul lui Phoebe şi clipul a devenit viral. Unul dintre comentatori a fost prima doamnă a Americii, Michelle Obama. După încă 6 luni, Phoebe strânsese 20.202 dolari, adică în jur de 80.000 de porţii.

 

Phoebe are acum 7 ani şi împreună cu familia şi prietenii ei sunt voluntari ai Băncii Hranei din San Francisco. Până acum au strâns 135.000 de porţii de hrană pentru oamenii străzii. Phoebe a decis să răspundă singură la o întrebare dificilă şi răspunsul ei nu i-a inspirat doar pe adulţi; trei dintre colegii ei de grădiniţă i-au urmat exemplul şi au început să strângă fonduri pentru oamenii străzii.

 

Abonează-te la revista Semnele timpului pentru 2011 şi citeşte, exclusiv în ediţia tipărită din ianuarie, editorialul „Oamenii care transformă lumea”. Află tot din editorial ce ţintă şi-a propus revista Semnele timpului pentru anul 2011 şi ce proiect special îţi pregătim pentru finalul anului viitor.

 

Copy-paste - http://www.semneletimpului.ro/blog/Fetita-cu-cutiile-de-suc-2226.html